Citate despre familie și valorile familiei

  1. Nu îți alegi familia. Aceasta este un dar al lui Dumnezeu pentru tine, așa cum tu ești unul pentru ea. – Desmond Tutu
  2. Dacă vrei să schimbi lumea, du-te acasă și iubește-ți familia – Maica Tereza
  3. Familia este locul în care minţile vin în contact una cu cealaltă. – Buddha
  4. Familia este cel mai important lucru din lume. – Prinţesa Diana
  5. Îți dai seama cât datorezi părinților numai atunci când ai și tu un copil. – Anonim
  6. Familia e o frânghie ale cărei noduri nu se desfac niciodată. – Proverb spaniol
  7. Să ai un prieten în familie, unul în țară, unul în lume şi unul în Cer. Mai mulţi numai Dumnezeu poate avea. – Grigore Vieru
  8. O familie fericită nu este altceva decât un Rai timpuriu – George Bernard Shaw
  9. Familia este asocierea stabilită în mod natural pentru satisfacerea nevoilor zilnice ale omului. – Aristotel
  10. Familia este biserica de acasă. – Sfântul Ioan Gură de Aur
  11. Baza întregii istorii o constituie povestirea părinților către copii, transmise apoi de la o generație la alta. – Voltaire
  12. Bărbaţii slabi îşi fac amante, iar cei puternici își fac familii fericite. – Anonim
  13. În orice mod imaginabil, familia este legătura noastră cu trecutul şi podul către viitorul nostru. – Alex Haley
  14. Toţi suntem fiii unei mari familii. – Sfântul Ioan Gură de Aur
  15. Oricine are nevoie de o casă în care să trăiască, dar o familie care te sprijină clădeşte cu adevărat un cămin. – Anthony Liccione
  16. Familia este cea care face ca omul să treacă de la egoism la altruism. – Auguste Comte
  17. Așa cum merge familia, așa merge națiunea și așa merge toată lumea în care trăim. – Papa Ioan Paul al II-lea
  18. Un om nu ar trebui niciodată să își neglijeze familia pentru a face afaceri. – Walt Disney
  19. Marele dar de a avea o familie este acela de a fi în relații apropiate cu oameni cu care poate nici nu ai fi făcut cunoștință, dacă viață nu ar fi făcut-o pentru tine. – Kendall Hailey
  20. Orice femeie deşteaptă îl lasă pe bărbatul ei să trăiască cu iluzia că el e capul familiei. – George Budoi
  21. Familia este școala în care ești deopotrivă profesor și elev. – Ioan Gyuri Pascu
  22. Prin familie, viața individului se eternizează. Precum se cufundă în trecut prin strămoșii săi, tot așa ia în stăpânire viitorul prin descendenții săi. – Joseph Athanase Paul
  23. Familia este o caracatiţă îndrăgită din ale cărei tentacule nu putem să scăpăm niciodată şi, în adâncul inimii noastre, nici nu vrem să scăpăm de ele. – Dodie Smith
  24. Familia nu ține întotdeauna de legăturile de sânge. Ea este formată din oamenii din viața ta care te vor în viața lor. Cei care te acceptă pentru cine ești. Cei care ar face orice ca să te facă să zâmbești și care te iubesc indiferent ce faci. – Anonim
  25. Familia nu este cel mai important lucru. Este totul. – Michael J. Fox
    Top 100 Citate celebre despre familie
  26. Nu există ochi care să privească părintește, în afară de ochii tatălui și ai mamei. – Jean Jacques Rousseau
  27. Se zice că membrii unei familii care pot să mănânce ceapă laolaltă sunt fericiţi. Pentru moment, ei sunt separaţi de lume, iar aspiraţiile lor sunt în armonie. – Charles Dudley Warner
  28. Demnitatea nu se negociază. Demnitatea este onoarea familiei. – Vartan Gregorian
  29. Învaţă să te bucuri de fiecare minut al vieţii tale. Fii fericit acum. Nu aştepta ca cineva din afară ta să te facă fericit privind viitorul tău. Gândeşte-te cât de preţios este cu adevărat timpul tău, indiferent dacâ îl petreci în muncă sau în familie. Fiecare minut trebuie să fie bucurat şi savurat. – Earl Nightingale
  30. Cele mai importante lucruri din lume sunt familia și dragostea. – John Wooden
  31. Legătura esenţială dintr-o familie autentică nu este cea a sângelui, ci a respectului şi a bucuriei pentru viaţă a fiecărui membru din familie. – Richard Bach
  32. Femeia este inima familiei. – Maica Tereza
  33. Așa cum îți tratezi părinții, la fel te vor trata și pe tine copiii tăi. – Thales
  34. Figurile membrilor familiei sunt oglinzi magice. A-i privi pe oamenii care ne aparțin înseamnă a vedea trecutul, prezentul și viitorul. – Gail Lumet Buckley
  35. Pleci de acasă pentru a-ţi căuta norocul şi, când îl găseşti, te întorci acasă pentru a-l împărtăşi cu familia ta. – Anita Baker
  36. Unele lucruri probabil se schimbă, dar noi începem și sfârșim cu familia. – Anthony Brandt
  37. Familiile noastre trebuie să fie mici bisericuţe, iar casele noastre mici temple, unde să-I slujim Domnului cu dragoste. – Pierre Du Moulin
  38. Răzvrătirea împotriva tatălui și a mamei este un păcat pentru suflet și o nenorocire pentru familie. – Platon
  39. Familia este una din capodoperele naturii. – George Santayana
  40. Fraţii care trăiesc în bună armonie sunt mai tari decât orice fortăreaţă. – Antisthenes
  41. Toate familiile fericite sunt la fel; fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel. – Lev Tolstoi
  42. Familia este ca un sanctuar pentru mine. Întotdeauna mă întorc la ei să mă sprijine şi să îmi dea putere. Mă linişteşte să ştiu că, indiferent pe ce cale aş apuca-o, familia mea vine din urmă. – Benjamin Bratt
  43. Familia este prezența esențială, acel ceva care nu te părăsește niciodată, chiar dacă constați că trebuie să o părăsești. – Bill Buford
  44. Acasă este locul unde ești iubit cel mai mult și te porți cel mai urât. – Marjorie Pay Hinckley
  45. Nu subestima niciodată puterea de supravieţuire a unui suflet, mai ales când este înconjurat de familie. – David DiGilio
  46. Trebuie să avem grijă de familiile noastre oriunde le găsim. – Elizabeth Gilbert (autoarea bestseller-ului „Eat, Pray, Love”)
  47. Dacă suntem senini, dacă suntem fericiţi şi putem zâmbi, oricine din familia noastră, din societatea noastră, beneficiază de pacea noastră interioară. – Thich Nhat Hanh
  48. Cea mai mare binecuvântare a unui om este familia sa. – Marius Torok
  49. Dacă vine duşmanul şi-ţi cere pământ, dă puţin de la tine, numai să iasă. Şi dacă mai vrea, mai dă-i puţin; dar dacă vrea să-ţi ia tot şi să îţi ia şi familia, atunci îţi iese sabia creştină din teacă. – Neagoe Basarab
  50. Familia reprezintă raiul într-o lume nemiloasă. – Christopher Lasch