Atunci când ziua de naștere a unui copil se apropie, părinții și rudele încep să se gândească intens la cel mai bun cadou, fiindcă prin acest mod își pot exprima iubirea și îl pot face să se simtă special. De multe ori să oferi un cadou unui copil poate fi un lucru destul de dificil, deoarece copiii sunt în continuă schimbare, preferințele lor se modifică și ceea ce l-a bucurat mult anul trecut, de exemplu, s-ar putea să nu îi mai placă acum. O idee bună dacă ești părinte este să fii atent la lucrurile pe care copilul tău ți le spune în momente în care nu te aștepți sau să apelezi la trucuri care să te facă să îi înțelegi dorințele. Dacă dorești să faci un cadou pentru copilul unor rude sau prieteni, întreabă-i pe aceștia ce și-ar dori, ei știu cel mai bine.
Iată niște idei de cadouri care ar putea fi potrivite pentru un copil
1. Echipament de joacă în aer liber
Ce poate fi mai sănătos și distractiv pentru un copil decât ceva care să-l încurajeze să se joace afară, mai ales acum când copiii sunt din ce în ce mai greu de scos din casă? Gândește-te la o bicicletă, o trambulină, un leagăn sau multe altele. Aceste cadouri îl vor ajuta pe copil să facă mișcare, care este benefică în dezvoltarea lui.
2. Jucării educative
Aceste jucării sunt o idee interesantă, fiindcă pe lângă distracție, îi stimulează copilului gândirea și creativitatea. Poți opta pentru kit-uri cu experimente științifice, un instrument, un set de pictat sau un joc de societate pe care să-l joace cu prietenii. Iată o idee jucăușă: alege un ghiozdan pentru acesta de pe Autograf.ro, în care să pui în secret un alt cadou deja menționat. Et voilà, cadoul perfect.
3. Experiențe
Să-i dăruiești unui copil o experiență este un lucru cât se poate de constructiv, pentru că îi vei arăta faptul că nu doar lucrurile materiale aduc fericire și nu trebuie să se aștepte doar la acestea de ziua lui. Experiențele creează amintiri care vor rămâne cu el toată viața și le va povesti cu drag cunoscuților. Există multe idei, precum biletele la un concert, la un muzeu sau acvariu sau chiar o lecție de echitație. Avem și o idee pe care orice copil o va adora: o vizită la Disneyland!
4. Jocuri video
Da, este evident faptul că jocurile video și timpul petrecut pe calculator pot fi dăunătoare, însă jocurile video pot avea și beneficii. Sunt un mod de a te distra cu prietenii sau de a dezvolta abilități (gândire strategică, comunicare, gândire critică). Totuși, cere acordul părinților copiilor sau dacă ești tu părintele, asigură-te că îi explici copilului tău ca va avea un program limitat în care se poate juca.
Prin urmare, alegerea unui cadou pentru un copil nu trebuie să fie o activitate împovărătoare, ai destulă imaginație pentru acest lucru. Fii atent totuși, este bine să îți înveți copilul că nu doar lucrurile materiale aduc fericirea și că se poate simți iubit și dacă nu a primit cel mai grozav cadou de ziua lui. Te sfătuim să îi explici că este important să-ți arate recunoștința față de oamenii care s-au gândit la el.
Sursă foto: Pexels.com