Citate despre timp și priorități

  1. E bine că timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlineasacă, e bine ca timpul să fie o construcţie. – Antoine de Saint Exupery
  2. Pierderea de timp este cea mai ireparabilă şi tocmai ea este aceea care pricinuieşte cea mai puţină nelinişte. – Axel Oxenstierna
  3. Cu toții avem câte o mașină a timpului. Pe unii ne duce înapoi în timp, această mașină fiind numită amintire.Pe alții ne îndreaptă spre viitor, această mașină a timpului purtând numele de visare. – Jeremy Irons
  4. Timpul, legănul speranței… Înțelepciunea merge înaintea lui, oportunitatea odată cu el, iar remușcările după el. – Charles Caleb Colton
  5. Zece minute pot trece mai greu sau mai ușor, în funcție de care parte a ușii băii te afli. – A zecea lege a lui Zall
  6. O, numai timpul singur e fără de sfârșit, o, numai timpul singur e fără de hotare. – Li Tai Po
  7. Timpul în cursa lui imensă descoperă tot ceea ce era ascuns și acoperă tot ceea ce era descoperit. – Sofocle
  8. Toate lucrurile le putem recupera, mai puţin timpul. – Marius Torok
  9. Când au mai avut timp, oare, ţăranii să fie şi filozofi? – Vasile Ghica
  10. Nu avem la dispoziție o eternitate pentru a ne împlini visurile, ci numai timpul cât suntem pe pământ. – Susan Taylor
  11. Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut și ți se va părea o oră. Stai cu o față frumoasă o oră și ți se va părea un minut. Aceasta este relativitatea. – Albert Einstein
  12. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, dobândim un simţ mai acut al valorii timpului. Se pare că nimic altceva nu are importanţă, şi în această privință devenim avari. – William Hazlitt
  13. Timpul are în spate o desagă în care strânge pomeni pentru uitare, acest monstru uriaș al nerecunoștinței. Aceste resturi sunt faptele bune din trecut, uitate chiar din clipa în care au fost săvârșite. – William Shakespeare
  14. Crezi că te doare clipa nemiloasă a timpului dar de fapt te doare eternitatea ce zace dincolo de ea. – Andreea Trifu
  15. Sunt o mie de feluri de a pierde o zi, însă niciunul de a o întoarce înapoi. – Proverbe arabe
  16. Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă! – Nichita Stănescu
  17. Pasul dintre timp și veșnicie este scurt, dar teribil. – Scott Adams
  18. Timpul nu trece mai repede ca altădată, doar noi trecem pe lângă el mai repede. – George Orwell
  19. Ce este deci timpul ? Dacă nimeni nu mă întreabă, știu ce este. Dacă cineva mă întreabă, nu știu ce să-i răspund. – Sfântul Augustin
  20. Timpul este o dimensiunii a întineririi pentru spirit. – Lucian Blaga
  21. Iubeşti viaţa? Atunci nu risipi ca un nesăbuit timpul, căci din timp este făcută viaţă! – Benjamin Franklin
  22. Timpul este substanța din care sunt făcut. – Jorge Luis Borges
  23. Fără timp, nici chip. – Laurenţiu Eleodor Mihăileanu
  24. Timpul este o iluzie. Timpul mesei nu este în nici un caz așa ceva. – Douglas Adams
  25. “Mai târziu” devenea “prea târziu”. – Octavian Paler
  26. Răbdarea și timpul îți aduc mai multe decât puterea și pasiunea. – La Fontaine
  27. Timpul este cel mai bun vindecător. Dar e cea mai proastă cosmeticiană. – Woody Allen
  28. Timpul este o iluzie care ne face să gâfâim. – Yann Martel
  29. Oră, picătură a secolului. – Victor Hugo
  30. Pentru a ajunge la mari împliniri, ai nevoie de două lucruri : un plan și nu chiar îndeajuns de mult timp. – Leonard Bernstein
  31. Până şi Dumnezeu s-a născut bătrân. – Ionuț Caragea
  32. Nu te purta ca și cum ai avea de trăit zece mii de ani. Moartea plutește deasupra capului tău. Așadar, cât mai trăiești și până poți, fii om de bine. – sarcinile vieții morale sunt atât de mari și viața atât de scurtă, încât nu trebuie risipit timpul pe care-l avem la dispoziție. – Marcus Aureliu
  33. Timpul schimbă florile câmpului, dar nu poate schimba strălucirea aurului din adâncuri. – Nicolae Iorga
  34. Timpul vindecă orice rană. – Proverb
  35. Timpul este un șarlatan care îți ascunde prezentul, făcând să strălucească viitorul. – B. Fontenelle
  36. Timpul este gardianul care ne fură eternitatea. – Sorin Cerin
  37. Atât ochiul, cât şi timpul, se scurg ireversibil. – Laurențiu Eleodor Mihăileanu
  38. Pe unii timpul i-a stors atât de tare, încât nu a rămas decât geniul din ei. – Vasile Ghica
  39. Cu vremea să mergi în pas, nu la pas. – Tudor Mușatescu
  40. Ceea ce a trecut a dispărut; ceea ce speri este nu este de față; numai prezentul e al tău. – Proverb arab
  41. Sensibilitatea pentru timp e o formă difuză a spaimei. – Emil Cioran
  42. Este dificil să trăieşti în prezent, ridicol să trăieşti în viitor şi imposibil să trăieşti în trecut. Nimic nu este mai îndepărtat decât minutul care tocmai a trecut. – Jim Bishop
  43. Un minut de îndoială face cât o veșnicie de suferință. – Honore de Balzac
  44. Oricare ar fi durata timpului, ştiinţa întrebuinţării lui îl va face lung. – Seneca
  45. Eu nu-mi pot imagina un moment în care să nu am ce face. – Fiodor Mihailovici Dostoievski
  46. Zilele sunt egale pentru un ceasornic, dar nu pentru un om. – Marcel Proust
  47. Nimic nu ţine o veşnicie, nici veşnicia însăşi. – Ionuț Caragea
  48. Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în același timp. – Albert Einstein
  49. Nu mai am timp pentru anumite lucruri, nu pentru că am devenit aroganță, ci pur și simplu pentru că am ajuns într-un punct în viața mea în care nu vreau să pierd mai mult timp cu lucruri care mă nemulțumesc sau mă dor. Nu am timp nici pentru cinism, critici excesive și rugăminți mincinoase.
  50. Într-o zi am ajuns la capătul răbdării şi am rămas surprins cât de înşelător este timpul. – Ionuț Caragea